ÃŽNTOARCEREA ZÄ‚GANULUI




Se lasă iarăși vremea surpării de lumină,
Mărețe idealuri, topite-s de amurg,
Iar lumânări plângânde torc clipele din ceară,
Crengi grele de tăcere dinspre înalturi curg.

Când armăsarii nopții scânteie sub copite,
Vârtejuri furioase în văl nestins de stele,
Nu-i timp de rătăcire ori vise legănate,
Nici gândul ori ecoul s-aprindă-n horă iele.

Din nemișcarea nopții, din neagra nepăsare,
Străbate fâlfâire de aripi cu unduiri păgâne,
Urgia morții negre-n demonizate gheare,
Dintre celeste astre, neiertător revine.

Răzbate-n umbra lunii o nouă turburare,
În șfichiuri de sânge la ceasul necurat,
Țipăt tăios, răscolitoare și crâncenă chemare
Istovitoare foame, drum slobod și păcat.

De-acolo, dintre stele, de unde străbătuse
Chemarea fâlfâită și țipătul flămând,
Privea-mpăcat zăganul cum fug spre ceruri vise,
Cum Istros plimbă luna în leagăn tremurând...

― M-a fulgerat chemarea nemărginit-a zării,
În pieptul meu puternic simțeam mereu un duh
Făgăduind iubirea nestinsă-n valul mării,
Și-o viață-n desfătare pe munte și-n văzduh!

Când colăcerul zării tunase a chemare,
Închipuiri nătânge să-ntorn în uluiri,
Am părăsit bătrânul, Hercinicul meu frate,
Cătându-mi mântuirea în Alpi, printre Liguri.

N-am socotit la vreme că zboru-n libertate
E plâns între morminte și prigonire-n sine,
E stins tăciune-n inimi și doar singurătate,
Cântare-nchipuită, prea plină-nțelepciune.

Fălos că este vremea să mă întorc acasă
Și că înțelepciunea, în fine m-a cuprins,
N-am cugetat că-n aripi trecutul mă apasă,
Că totul e în mine, și-un vis nu-i de ajuns.

Visam la bătrânețe în munții mei să mor,
Că Istros mă așteaptă și râd în soare toate,
Însă lumina zilei ce se deșteaptă-n zori,
Mi-a deslușit tabloul și văd că nu se poate.

În lumea voastră nouă, diformă și obscură,
Strâmb luminată-i calea, nedemn al ei destin,
Nu-i loc de îndurare, nici milă de-o prescură,
Și-n culmile de piatră nu-mi regăsesc cămin.

Venit-a, iată, clipa, mai sus să mă avânt,
Ca fulger de lumină să mă izbesc în stâncă,
Să las drept moștenire și semn pe-acest pământ,
Doar oasele-mi bătrâne în valea cea adâncă.