Se-nalță codrul către cer,
Iar râul tace prins de ger.
Întâii fulgi de nea apar,
Pe ramuri nalte de stejar.

Pădurea-și pune-n ram lumină,
Cu brațe albe ce se-nchină,
Plecându-și fruntea, rând pe rând,
Spre somnul alb de pe pământ.

Prin brazi își cerne vântul șoapta,
Și mut dezbracă ramul noaptea,
Iar zorii rup din cer o geană,
Și-o prind în crengi ca pe-o năframă.

Luna-și destramă-n zori veșmântul,
Și lasă zilei alb pământul,
Își stinge candela-n tăcere,
Și piere-n zări, fără durere.

În plopi se-aprinde dimineața,
Și ramul își dezleagă ceața,
Coroanele se-nalță-n zare,
Cu frunți de aur către soare.