vremea-i cam aspră,
ca un vin amărui,
cu gust de coacăze negre,
afine și prune uscate;
scaiul ghimpos
calmează febra depărtărilor.
unde a zburat libelula Dora?

roți dințate
direcționează timpul;
în orașul inteligent,
grimasa–groazei e-ntipărită
pe ziduri, pe fețele oamenilor-
prin gard, o tufă de barbă-albastră…

scaune duse de colo-colo,
steagurile-n flăcări,
aruncate-s printre coloanele de granit;
soarele-i inert.
lacrimi fierbinți, ca o cascadă,
se revarsă prin
oculus.

experimente pentru
a lua pulsul răbdării…
cuvintele se ciognesc
aidoma avioanelor în zbor.
nu mai exită praguri;
pisica se strecoară.
printre gratii din fier.

zâmbetele inocente-au dispărut.
în fiecare vinerea mare,
misteriosul inchizitor
conduce procesiunea
cu torțele aprinse-
ușa-i închisă.
bunica se-ntoarce grabită la gară.

un noiembrie buimac,
bântuie
clădirile ridicate din prăzi de război.
pe străzi ferite de lumina felinarelor,
se aude
plânsul mocnit al copiilor răniți
de mașini infernale.

cine
poate discerne,
ce-i bine de ce-i rău?
pasărea cântă a pagubă,
beculețele-s aprise.
moșul dansează mecanic.
deși nu-i frig,
compasiunea-i înghețată.

seara-i
tăbăcită de strigătul huhurezilor…
stelele se disprind din căpița de fân.
fiori de duioșie
picură-n cupele crizantemelor.
pe scările templului,
sare bucuroasă porumbița.