Un palid început de primăvară,
O schiţă a soarelui ce încă se ascunde
Doar eu şi vântul ce în gând îmi pătrunde,
Şi poate străzile pustii cu luciu de ceară…

Oraşul mă-mbie cu tăcerea cărărilor lui
Şi mă miră că zgomotul pare atât de departe…
Păşim împreună pe cărări apropiate,
Doar eu şi norii cei gri ai cerului…

E linişte, tăcere şi doar singurătate
Şi paşii mei mă poartă fără să ştie unde,
Ca într-un basm ce gândul îl ascunde,
Prin pete de zăpadă deschid cărări ciudate…

Mă rătăcesc privindu-mi paşii de departe,
Ca într-o grădină lipsită de poteci
Şi tu singurătate pe lângă mine treci,
Zâmbindu-mi cu-atâta răutate…

Ia-mi liniştea plăcută a gândului de vrei
Şi dă-mi în schimb căldura unui soare.
Ia-mi iarna cu tăcuta ei ninsoare
Şi-arată-mi zâmbetul pe cărările paşilor mei…