În vatra vremii, jarul coace dorul,
Iar sarea-mbracă taina în veșmânt;
Frământă noaptea pâinea cu izvorul,
Și dospește tăcerea în pământ.

Călim în gânduri boabe de lumină,
Cu linguri grele din apus topit;
Iar timpul, bucătar fără hodină,
Ne gustă sufletul necontenit.

Un fir de busuioc își spune psalmul
Pe farfuria zării, în amurg;
Iar vinul își revarsă lin balsamul,
Ca un amnar ce-aprinde cerul surd.

Din zahăr ars se naște amintirea,
Din miez de nucă – visul necuprins;
Scorțișoara își împletește firea
Cu fumul unui gând abia aprins.

În fiecare fruct adoarme-o toamnă,
În fiecare bob – un univers;
Iar foamea nu-i doar trupul ce ne cheamă,
Ci setea de a fi un singur vers.

Și astfel, peste masa efemeră,
Cu mâini de lut și inimi de aluat,
Gătim tăcut o viață efemeră,
Pe care Dumnezeu a degustat.