|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Când scriu Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 4
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-07-28 | |
În liniștea gândurilor
e o inimă anume, care ascultă atent ce se-ntâmplă cu noi. De ce suntem aici, pe pământ, de ce nu ne mai suntem? E-atâta nedragoste, atâta ură nechemată, atâta singurătate. Altădat’ ne iubeam, ne cinsteam c-olecuță de țuică la gard, un păhărel cu vin și o turtă. În inima noastră era bine și cald. Focul încălzea soba ca pe o țară rotundă de lipeală și lut. Apa limpezea privirea și inima. Râsul râdea, plânsorile ne strângeau împreună — la fel și cântările, toamna și iarna. Dragul meu, unde ne suntem? Unde ne-a fugit îndelung cântul, plecarea cuviincioasă a capului și simplul „bună ziua”, surâsul calm, vecinătatea, vioiciunea, strânsul mâinilor noastre, ca pâinea caldă, frământată-n adânc? Carnea noastră, asemenea, ne făcea rude. Lumina din ochi se topește încet. Dorul meu de ce-a fost te mai poate trezi azi? Vino! Poiana respiră cu noi, munții sunt toți semeți. Suntem aici, eu și tu — iar din oglindirea noastră se naște, cu speranță, cu glas lin și senin, resuscitarea lui NOI. Nu-i așa că m-auzi? Nu-i așa că mă chemi? Nu-i așa că simțim, fără să vrem, inima celuilalt ca un ciocan la marginea disperată a pădurii, bătând ca un clopot? TU și EU, EU și TU, fără granițe. — Zvera End „Resuscitarea lui NOI” din volumul în lucru „Dumnezeu Aievea” capitolul „Aripa stângă” 1 decembrie
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate