Este rece, iar nările ustură
mirosul de lână din covor
ajunge să le posede
mi le zgârie și mă dor.

Ușor, mintea mă duce
în amintirea casei ei,
lemnul putred stă bătrân
o mai ține două sau trei veri.

Este brumă, zorile se văd:
mucegai, îngheț și lână.
Mă trec toate ca un fior,
mă-ntorc și mă strecor
în dor, în bocet,
mă-nfior.

Pe undeva, în mintea mea,
într-un colț, se ascunde,
uitată pe un câmp,
prezența ei cu mâna bătrână,
cu crăpăturile de sânge și pământ.

Mă ustură și-acum când simt
zdrobitul porumbului în mâinile goale.
Sângele curge, e jertfă,
iar zorile grăbite
usucă-n țărână mai tare.

Sângele îi curge.
Pământul îl primește -

E soare și s-a dat
schimbul cel promis și sfânt.