Pe trepte de ciment, la trei și patru,
S-a deschis în bloc un mistic teatru,
Unde lumina serii și a zorilor se-ngână
Cu florile ce cresc sub calda-mi mână.

Un crin imperial își varsă-n spațiu potirul,
Îmbătător și alb, parfumul își pornește,
În timp ce anturia, cu focul ei, trezește
Speranțe mari, ce-alungă amăgirea și delirul.

Trandafirul japonez, o flacără curată,
Deschide aripi roșii spre eter,
Iar orhideea, mistică și fină ca un cer,
Îmi oglindește fața de lacrimi inundată.

Le vorbesc în șoaptă, din sacră epopee
Sunt fiicele luminii din vechiul meu Berceni,
Ce schimbă griul lumii în mistic decor,
Și-mi umplu dimineața cu mii de curcubee.

În simfonia asta de etaje și splendori,
Trăiesc revelația primită de la flori,
O dragoste galactică ce curge prin miresme,
Scriind în clipe sfinte, eterice poeme.