suna grav
arborii se aliniau precum soldații
la fiecare colț
câte un pact
câte o somație

un petic cândva roșu își flutura lipsa
în această încrâncenare
trecători ca și noi lansau scamatorii
mascau pansamentul
din dreptul inimii

se zice că muzica îi inspiră pe oameni

dar noi

noi făceam muzica!

drama ei orfelină
scăpată de sub control
intrată în coliziune cu nu știu ce arii

rămâneam la jumătate!

din ochi se prelingea
substanța interioară
acea răbufnire!

cântecul se ridica
ne ridica
oșteni fără drept de apel
păsări de sânge
ne adoram altarul

... și El
ieșea din buzunare înguste peticite
se revărsa pe străzi în unghere...
în auzul ființelor surde

desculță
îți dansam ție în inimă,

călătorule!

ție, care nici măcar nu-mi vorbeai limba


uite
cum lumea se face cuminte
încape
cu toate ale sale
în milimetrul ăsta infim
de culoarea cireșei:

cântecul nostru dintotdeauna.