Mamă, de ce nu m-ai făcut un om
de zăpadă?
M-aș fi topit odată cu lacrima.
Lucrurile și oamenii n-ar fi avut nicio putere,
nu m-ar fi rănit de atâtea ori.
Și sufletul n-ar mai avea atâtea cruste
ca cercurile în copac.
Amintirile lacrimilor n-ar mai rămâne.
Doar soarele m-ar fi îmbrățișat și
m-ar fi ucis.

Aș fi purtat o cruce din raze și din nea,
Pe o Golgotă albă, topit în umbra sa,
Fără cununi de spini, dar cu răni în piept,
Să sângerez doar apă, sub soarele cel drept.