Eram doar noi,
eu îți împleteam întâmplările pe firul vieții
unele stridente, țipătoare,
altele doar transparente, banale.

Tu stăteai cuminte
și te încruntai ușor doar când
scăpam firul din mână
(mă fura somnul).
Atunci îți încurcam, în neștire,
speranțele cu iluziile,
dorințele cu deznădejdile
și visele cu uitările.

Dar într-o zi mi-ai spus că
brățara vieții noastre
intrase în cotidian,
puteai să ghicești culorile de dinainte
și asta te încurca îngrozitor.

Te-am lăsat să pleci,
am lăsat firul gol
și am mers mai departe.


29 octombrie 2002