În obscuritatea gândului

În obscuritatea gândului,
versul, își vede sfârșită nașterea
ca și cum nu ar fi existat până atunci.
Împietrit, într-un cimitir al minții poetului
acesta așteaptă învierea
și repunerea în scris,
ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Într-o luptă acerbă contra uitării,
versul, luminează speranțe-n mecropole
disipă orice stare mortuară, morbidă,
de anxietate, fățarnică vremii
fără de care uitarea ar fi pus stăpânire,
asupra minții poetului.

Și-ncepte bucuria: stare de bine a câștigat
bătălia asupra răului universal.

Versul este cuprins in monotonia cuvintelor poetului
simțindu-și puterea totală asupra vidului melancolic,
aidoma bucuriei vii scriind cu viață în versuri.