Spre zborul tău dulce,
Florile cântă cu al lor destin,
Pe un lac, un nufăr duce
Zarea sufletului senin.

Plutește pe aripile norilor,
Spre drumul tău cristalin,
Ce plânge inima zorilor,
Fluierul al său lin.

— O, natură tăcută,
Ce plângi în visul meu,
Luminează-mi ziua cea trecută,
Lângă tine voi fi mereu.

Oglinda suferinței ce se topește,
Iar sufletul meu fin parcurge,
Spre steaua albă ce strălucește,
Izvorul albastru curge.

Într-o noapte albă de vis,
Ce pleacă sufletele-n univers,
Spre soarele de aur trimis,
Lacrimile tale s-au șters.

Un fior ce-mi cântă,
Cu lacrimile înghețate,
Spre un ocean ce se avântă,
Florile dezghețate.

Ziua e un suflet-dor,
Ce-mi bate inima tristă,
Și-mi răsare un fior,
Știind că undeva există.

Picături de stele,
Ce curg din cer
Și mă duc cu ele,
Cu sufletul sincer.

Ochii tăi de vis,
Ce-mi străpung inima,
Amorul tău nu ți l-am zis,
Ce-mi topește lacrima.

Stau pe un lac și sufăr,
Iar codrul își închide cerul lin,
Curgând picături de sânge pe nufăr,
Cu un destin senin.

Zilele zboară și curg,
În ochii tăi de cristal,
Ce pleacă spre amurg,
Spre razele fără egal.

Închide-ți ochii de petale,
Căci nu mai pot fără tine,
Spre o ramură de cristale,
Zboară în ceruri cu bine.