„Sunt inimi în cămășile de forță,
aliniate pe coridorul alb?"
Întreabă inima în mine,
când am adus-o pentru un consult.

„Da, sunt!" Îi spun
și ea bătând în mine,
pare să privească
cu gândul tremurând.

„Și nu se zbat?
Cum oare să respire,
când pânza tare le strânge nemilos?"
Întreabă iar,
cu lacrima, cam pe la colțuri,
fiind gata de plecare.

„Nu se mai zbat,
căci nu mai au putere,
voința le e secată
de râuri de durere."

„De râuri de durere?"
Întreabă speriată...
„Prin câte au trecut
de au ajuns aici?"

„Aceasta le-a fost soarta,
să sufere amarnic,
pentru o iubire
ce nu a fost a lor...
Au voit să o posede,
împotriva firii,
și încercarea
îi lasă-n metastază."

„Și eu ce fac aici?
Nu sufăr de vreo boală,
ca în cămașa albă
de-acuma să mă sting..."

„Nu ești bolnavă,
ci trec doar să verific,
de alegerile mele mi te-au rănit cumva...
Căci dacă nu-s atentă,
și tu în metastaze,
te poți împrăștia."

Mihai Ana Liliana MAL 16.2.2026