nu e timp, nu mai e spațiu, nu e ploaie, nu e vânt, nu e liniște ori vrajbă, nu e soare, nu e cântec,
nici lumină, nici cuvinte, nu e munte, nu e zbor,
nu e om să-l poți vedea, nu e mare, drum, vreo floare, vreun oscior de sentiment, nu e cald, nu-s nici frisoane, nu-nțelegi ce-ai înțeles, nu e nici măcar nimicul pe care îl venerai,
masa nu are picioare, patul nu are saltea, mărul nu mai face umbră, praful nu se mai așază, casa se învârte-ntr-una, păsările trec prin geam,
n-ai oglindă, n-ai măsură, nu te cheamă să faci focul vreun crâmpei de frig de ieri,
cine-o să se mai alinte printre negre ciocolate, nu e nimeni la vreo ușă, nu e zgomot, nici măsline, nu-s minute numărate, nu e vin, fripturi, nici lapte, haine șic, pantofi de trail, dimineți, bandane, struguri, noroiul de pe genunchi, telefoane, brazi, parfumuri, nervi, săruturi, cărți, mesaje,
nu-s rochițe colorate, nimeni nu mai pune sare și lămâie în tequila, nu e niciun ochi să râdă la prostiile-ți fecunde, nu e noapte, nu e voie să gândești de ce nu tu, nu sunt praguri peste care să mai treci cu vreun folos,
sunt doar anotimpuri ude care-ți trec cuțit prin ochii înjurând, în zare, șina trenurilor numai dus.