E o forță imensă ce-mi mișcă pământul,
O energie ce n-are Hotar sau apus,
Când lumea mă doare, îmi chem doar cuvântul
Și las să vorbească tot ce e de Sus.

Nu-i slăbiciune în lacrima sacră,
Ci e o putere din sori adunată,
O lavă cosmică ce nicicând nu seacă,
În inima mea romantică, curată.

Cu această forță dărâm ziduri grele,
Ridic punți de aur spre ceruri albastre,
Și-mprăștii prin noapte, pe foi și prin stele,
Lumina din cufărul minții noastre.

E forța ce naște din suferințe slove,
Și schimbă durerea în mistic altar,
Trecând peste timpuri, prin sfinte alcove,
Oferind omenirii cel mai de preț dar.