Rătăcind, alergam prin lume să-i dezleg încâlcitele-i rosturi
Când m-am clătinat în șa și am căzut
Cu sufletul șubrezit de goana gândurilor și a vieții
Și m-am întins de-a latul țării.
Prin vene au început să-mi curgă râurile ei
Și-n loc de pori îmi creștea iarba ei,
În loc de mușchi pe piept creșteau Carpații
Și brazii-n loc de păr i-acopereau.
Și i-am visat pe Bogdani și Mușatini
Și am resimțit că dorm pe pat de oase
Și m-am călcat, de leac să-mi fie,
Acei ce veșnic au rodit a noastră glie.
Și-am auzit descântec de ciocane,
Vraja fierului bolborosind în furnale,
Și m-am sculat întreg și teafăr;
M-am limpezit la ochi și stau acum din nou călare
Alături de ai mei.
Și trecem ca un vis prin codri vechi de brad,
În timp ce peste veacuri lumini de stele cad;
Din noaptea suferinței și din durerea grea,
În pieptul meu speranța a înviat o stea.