Se stinge-n ferigi o lumină de miere,
Și toamna își coase postavul pe vii,
O caldă, tăcută și lină cădere
De frunze uscate și aripi pustii.

Tu ești o scânteie sub bolți somnoroase,
O dâră de purpură-n cețuri de in,
Iar eu sunt doar umbra din lunci răcoroase,
O pată de ceară pe-un alb pergamin.

Ne-mparte o pânză de brumă subțire,
Un văl de argint ce pe crengi s-a depus,
Iar pașii n-au drum spre o ziuă curată,
Când unul e umbră și celălalt rază.

Rămâne o nuntă de aer și raze,
Un vis ce se pierde sub bolți de opal,
Iubirea ce moare în șoapte și fraze,
Ca valul retras de pe țărmul pustiu.