Prin satul nostru, printre meri și pruni,
Trăia bătrânul Lică, om cu mintea trează,
Petrică, gospodar cu juninci și porci nebuni
Făcea negoț cu vite, cu tact și cu emfază.

Iar Mitică, între dânșii, cu prestanță de boier,
N-avea școală, n-avea slujbă, dar avea ambiție,
Visa la Parlament, la funcție-naltă și minister,
Și considera că lenea e o nobilă vocație.

Într-o duminică, la birt, cu aer de țigară,
Își proclamau destinul, solemn, ministerial,
Că pentru ei se pregătea o carieră exemplară,
Cu fotoliu la București pe un sector industrial.

Petrică, om de vază, cu instinct comercial,
Puse-n traistă brânză, lapte, cașul afumat,
Că pentru un post la stat, în forul oficial,
Orice argument de casă trebuia bine-ambalat.

Și-au pornit spre Capitală, cu un tren matinal,
Mitică privea câmpia și era cam frământat:
Își imagina vagonul un coridor ministerial,
Iar controlorul însuși un secretar de stat.

Ajunși în gara mare, pe-o vreme nefastă
Mitică își pipăi jebul, brusc îngândurat,
Își uitase buletinul acasă, treabă de nevastă
Și visul de premier rămase suspendat.

Ministerul, deocamdată, părea cale închisă,
Porniră prin Capitală, cu pașii îngreunați
Văzură alba-neagra și ca o lege nescrisă
Și doar din trei mișcări, ieșiră mai câștigați.

Atunci Petrică lăsă brânza, Lică lasă cartea,
Mitică socoti că statul e mult prea complicat;
De ce să mai muncești când îți surâde soarta,
Când banul, fără judecată, poate fi multiplicat?

Mitică privea leafa cu logica-i ușoară,
Petrică număra banii, încet, disciplinat,
Lică vedea câștigul ca pe-o reformă agrară,
Sistemul economic nou-nouț, improvizat.

Spre sat se întoarseră cu trenul către seară,
Cu aer de domni care au studiat la Capitală,
Mitică vorbea de prosperitatea financiară,
Lică surâdea, privind discret la traista goală.

Se adunară toți oamenii de pe ulițe din sat
S-afle dacă postul se plătește în mod forfetar.
Cei trei le povestiră cu mândrie ce-au aflat:
La București, cică, se câștigă în numerar.


Auzind așa minune, tot norodul din comună
Înghițea pe nemestecate mitul banului ușor,
Le explicau cum, dintr-o singură mișcare bună,
Poți să fii milionar și fără postul de director.

„Ce minister, ce fotoliu, ce reformă structurală?
Statul e o treabă veche pentru-n nepriceput
Acolo se joacă soarta, pe o masă-n Gara Mare,
Unde intri cu opincă și primești un împrumut.

A doua zi, în zori de zi, cu trenul de la patru,
Jumătate din comună porni spre Capitală,
Lăsând în urmă grajdul, plugul și ogorul,
Să-și caute norocul în gara principală.

Cu un aer de strateg, Mitică îi amăgea
Promițându-le fotolii și un câștig legal,
Iar Petrică-și vânduse averea ce-o mai avea
Să se întoarcă înapoi cu un mare capital.

Dar în gară-i acostară șmecherii de la oraș,
Trei capace și-o masă, promițând câștig ușor,
Iar Mitică intră-n joc cu un suflet pătimaș,
Fascinat de banii gata și de tonul superior.

Petre căuta prin buzunare ultimul său ban,
Mitică făcea în minte planul său de demnitar,
Lică murmura, nervos, privind drumul urban:
„Uite unde-ajunge prostul, crezând că e cezar!”