|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Sentința Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 2856
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-29 | [Acest text ar trebui citit în espanol] |
Las estrellas caen, una tras una
Y la luna, más enferma que nunca Tose, escupiendo la mágica cuña Con que pinto su cara de monja. El viento siniestro está ya callado, El rumor de la noche murió, La luna, gigante, empieza su canto Sin letras, sin voz... Escúchelo! Un canto callado, antiguo y enfermo. Sus labios temblaban. Tan fría Esta cancion de un mundo eterno Que de mi cuña entonces nació… Nacían estrellas, nacía la luna, Nacía un mundo perfecto Ahora de mí , solo nace la bruma, Que abraza mi luna por completo. Ya no hay estrellas, no hay ilusiones ¡Qué luna llorona! ¡Qué luna enferma! Hay bruma oscura en todos los rincones Todo muere, todo quema... Se apagan ilusiones....
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate