XLIII

Sub pleoapele închise, imaginile-s clare
Cu ochii larg deschiși văd umbre fade
Noaptea în vis fantoma ta-mi apare
Lipită de privire și-n întuneric arde

Mi-e astfel noaptea zi și ziua noapte
Numai cu ochii închiși te pot vedea
Oricât de mut ai fi sau de departe
Umbra ta îmi înseninează calea

Și mă gândesc ce binecuvântare
Ar fi ca-n plină zi întunecată
Cînd ochii-mi rătăcesc absent în zare
Sa-ți întâlnesc privirea dintr-odată

Atunci lumina zilei s-ar preschimba în zi
Și dintr-un somn ciudat la viață m-aș trezi…

W. Shakespeare