In spatele usilor inchise 1
In spatele usilor inchise 2
In spatele usilor inchise 3
In spatele usilor inchise 4
In spatele usilor inchise 5
In spatele usilor inchise 6




Se trezește încet, cu sentimentul că liniștea care înconjoară ferestrele pe dinăuntru s-a așternut pe deasupra timpului, peste dimineața îmbujorată.
S-a visat din nou la capătul unui urcuș, singură, purtând pe chip o lumină ușor portocalie. Pe drumul de întoarcere, știe că duce un secret, dar, cu fiecare pas pe care îl face, drumul și fantasmele dispar.
Dănuț apare în ușă, ciufulit și ușor încruntat. Diana îi face un semn ușor cu ochii, și într-o secundă râd amândoi în hohote, amestecând lumini și culori, învârtind universul în brațe.
Te-am visat în pântece, sufletul meu, ți-am croit în rugăciune fiecare zâmbet care acum mă privește poznaș, ți-am adunat în fiecare picătura de sânge zile interminabile de vară, și mai ales seri cu cireși mirosind a căldură, picături mari de ploaie încinsa, primăveri albe, ninsori peste castele și frunze foșnind galben a toamnă...
În cameră miroase a dulceață, pereții au devenit mai albaștri si mai lichizi, cireșul vechi de acasă bate cu un braț fantomatic în geam, iubirile dospesc în căutătura albastră a zilei.

Abia noaptea, după ce Dănuț a adormit visând roze și printi, îl sună pe Răzvan:
- Vii?
Unele cuvinte sunt blânde și deschise ca o chemare – sunt cuvinte care încep, altele curg pe deasupra ca o apă – cuvinte care continuă, iar altele, care taie adânc în carne, sunt cuvinte care încheie. Noaptea aceasta se ascunde murmurând în spatele unui cuvânt șoptit ca un izvor, pregatit să-și hotărasca drumul în stâncă.
Urmărindu-i cu degetele o linie albastră pe brațul întins, trecutul se clădește de jur împrejurul lor în cuburi ce-și caută disperate nuanțele; arde mări și lucește tăișuri în ape. Numai lacrimile se mai topesc în formă de săbii aici.
- Vreau să ne fim dimineață, Diana.
- Vrei să îți fiu eu dimineață, cariño, ai adunat toate nopÈ›ile È™i È›i le-ai îngrămădit avar în priviri. Tu crezi că este de ajuns o singură dimineață? Cu tine alături, îmi doresc să cuibăresc lumina în vase de pământ, să-È›i revărs pe chip doar atât cât să-mi adulmec o nouă zi.
Dar trebuie să apunem din când în când. Aș obosi altfel. Am nevoie să îmi pun capul pe umărul tau și să dorm. Nu am mai dormit de ani. Ințelegi?
- Eu am căzut, iubito, nu tu. Tu ai inflorit mereu căpsună. Nu știu dacă te pot susține, unde ai vazut tu mâl să susțină cer?
Niciodată cer, doar privire ațintită în sus. Cum să-ți spun că am puteri atât cât să cresc eu și Dănuț, că va trebui să cuprinzi singur toată durerea, și să ne veghezi, din când în când, mersul peste poteci?
- Dormi, dragostea mea. Îți voi fi dimineață.
O singură dimineață și apoi te vei ridica.

***

Marea fură nisip și urme de pasi și le îneacă în fiecare val. Ea și muntele nu și-au încetat nici disputele, nici iubirea. Poposește când și când un gând sărat pe obraz, se îndreaptă lacom înspre buzele arse de vant. Undeva aproape, Dănuț descântă încet o floare de portocal. Femeia a prins în păr vântul. Are un zâmbet nou, aprilie înalt și năvalnic.