Suntem veniți pe acest pământ cu destine anonime, învelite într-un cotidian trecut când prin soare, când prin ploaie si stropii de bucurie de cele mai multe ori ne sunt aduși de suflete inegalabile, sub aspecte diferite, prin forme pe care uneori le dorim, iar uneori ne sunt surprize de neuitat.
Geniile presărate pe pământ, ne aduc rimele dorite în armoniile ce le căutăm zi de zi. Trebuie doar să le înțelegem și să ne înțelegem.
Eram un june elev și un mare dascăl m-a învățat să cânt ,,O sole mio’’, spunând-mi că această canțonetă o consideră o rugăciune pentru fericirea oamenilor de pe acest pământ. L-am ascultat și l-am înțeles, am rămas cu marea satisfacție a înțelegerii zâmbetului universal transmis prin versul și notele acestei canțonete.
Apariția în viața mea a fantasticului ecou al vocii marelui maestru Luciano Pavarotti mi-a adus parcă o nouă înțelegere a vieții pe acest pământ și mi-am dorit mereu să cânt împreună cu el canțoneta vieții noastre. Mă tot gândeam la ce s-ar fi întâmplat dacă mi s-ar fi îndeplinit dorința mea. Oare ce ar fi însemnat surâsul unic al maestrului la auzul unui Si natural din refrenul canțonetei cântată de mine. Mulți au cântat cu el, tuturor le-a zâmbit cu bunătatea sa inegalabilă, dar adevărul este că nimeni nu i-a egalat splendoarea vocii.
Și azi Luciano crezi că pleci cu zâmbetul tău. Viața pe acest pământ este o secundă trecătoare, însă unii ascund în această secundă o comoară pe care o păstrăm și o transmitem urmașilor noștri. Ne lași canțonete și ariile învelite în vălul zâmbetului tău. M-ai învățat că nimeni nu doarme, iar soarele îmi aduce seninul după furtună.
Te conducem pe ultimul drum asfaltat pe acest pământ însă mai există calea eternității pe care vei rămâne. Eu nu am să-ți spun adio, pentru că pentru vocea și zâmbetul tău acoperă tot portativul și nimic nu mai încape pe el. Cu regrete dar și cu bucurie îți cânt acum ție, O sole mio.